Romania 1-3 Serbia. Meciul a inceput la 20:45, fix in Earth Hour. N-am stins TV cu ocazia asta, dar am văzut prima repriză cu lumina stinsă. Se pune? Eh, nu contează. Ne-au stins sârbii lumina, oricum. Nu mai avem decât şanse matematice la calificare. Si nici n-ar fi asa mare problema. Ziceam la un moment dat (si inca imi mentin parerea) ca sunt mult mai interesante turneele finale in care Romania nu participa si Champions League fara echipe romanesti.

Pe de alta parte, a fost un meci plăcut ochiului. Românaşii au jucat binişor, au atacat mult (oarecum atipic), nici măcar n-au fost huiduiţi, cum se întamplă de obicei. Păcat de rezultat… Păcat de Dorel, săracu’ n-a ştiu exact pentru cine joacă – Bănelul naţionalei. Sârbii n-au mişcat mare lucru. 3 goluri şi atât! Eficienţă maximă. Lobont, saracu’, a cam fost spectator. Nu-mi aduc aminte sa fi prins mai mult de o minge.

Nici nu se termină meciul bine şi apar şi jurnaliştii cu căcaturile lor de minunatele întrebări. Îl întrebau pe Codrea (sau pe Raţ ) ce schimbări vor fi în lot (de parca el ar fi antrenorul), pe Piţurcă – dacă se bat antrenorii pe postul lui şi dacă va fi schimbat (de parcă el ar decide), etc. După care, lui Radu Naum i se pare Codrea agresiv. Agresiv? Păi de reporterii ăia ce zici? Ca vulturii la hoit au sărit după înfrângerea asta… Zici ca lucrau toţi la Cancan… Frate, e doar un sport! Mai lăsaţi-i în plm cu teoria conspiraţiei şi luaţi-vă meseria în serios! Jurnalism sportiv nu înseamnă ştiri despre ce piţipoance a babardit Mutu/Cristea de la Dinamo/Pulhac/etc, sau despre ce maşină şi-a tras nu ştiu cine, sau ce sacoşe mai cară Becali, bla bla. Altfel, Gazeta Sporturilor si ProSportu’ ar putea fi printate pe hârtia igienică de care ne povesteşte krossfire.

Închei cu o dedicaţie din acelaşi domeniu:

Naţionala e pisica, WC=campionatul mondial (World Cup) , apa e trasă după (ne)calificări.

P.S.: Cât de trist e să fii penultima echipă din grupă, (doar) înaintea Insulelor Feroe?!

Cine ghiceşte ce reprezintă figurile de mai jos?

Ajuns acasa, deschid televizorul ramas pe căcatul ăla de televiziunea mea preferată, unde se desfăşura, în toată splendoarea ei, emisiunea ‘Acces Direct’. Invitat – Costi Ioniţă şi bulgăroaica blondă, cântând aceeaşi melodie de şase luni. La final, deşteptul ăla de Mădălin Ionescu îi pofteşte pe invitaţi lângă el (probabil pentru a încăpea într-un singur cadru şi pentru a reduce costurile de filmare ) după care-l întreabă pe Costi cam câţi bărbaţi au facut infarct pe melodia asta (salivând la blondă, evident) şi-i propune şi blondei aceeaşi întrebare, tradusă magnific de Costi în engrish: How many people could make îîî infarct [...]? Răspunsul ar fi trebuit să fie: Without number, without number, without number!!

Dacă aţi avut neplăcerea să conduceţi pe străzile minunatei noastre capitale, cu siguranţă aţi avut de-a face cu o categorie mai specială de şoferi: taximetriştii. Taximetristul, în opinia mea, reprezintă cea mai inutilă şi dăunătoare specie din încrengătura „şoferi”. Lucrul ăsta se datorează, probabil, şi faptului că îi pot identifica uşor


Să analizăm exemplarul de mai sus. Se întâmpla la intersecţia de la Grozăveşti, pe Splai. Eram primul la semafor, în linie cu semaforul (=dacă aş mai fi avansat un metru, n-aş mai fi văzut semaforul). Taxiul din imagine (B-21-ENE) era în spatele meu. Banda din dreapta era oarecum liberă, cei care făceau dreapta având verde. Eh. Ce s-a gândit taximetristul? A intrat pe banda din dreapta, m-a depăşit şi apoi s-a băgat în faţa mea… Uraaa, măreaţă realizare!


Specimenul ăsta avea roşu la semafor, intersecţia era oricum plină, aşa că s-a gândit, probabil, că nu va observa nimeni dacă trece el pe roşu şi se înfige în blocaj .


And finally… Priveliştea din poza de mai sus poate fi admirată în foarte multe intersecţii unde au decis taximetriştii că acolo va fi staţia lor de plecare. Deşi primaria le-a amenajat locuri speciale, ei se încăpăţânează să ocupe trecerile de pietoni (cum e cazul acum) şi colţurile de stradă (mă gândesc la intersecţia de la Lujerului sau de la Apaca.

Un alt obicei enervant de-al taximetriştilor este oprirea ORIUNDE (de ex imediat după un semafor, blocând o stradă întreagă), pentru că trebuie să-şi lase clientul fix la uşa apartamentului. De cele mai multe ori se întâmplă ca taximetristul să mai şi staţioneze, până numără banii, până dă restul, etc…

Mi se pare paradoxal că oamenii care au cea mai mare nevoie de permisul de conducere (din asta îşi câştigă pâinea) îşi permit cel mai mult să încalce regulile de circulaţie. Mă rog, problema e alimentată şi de poliţişti, care rar aplică legea cum trebuie, ca deh, sunt şi ei românaşi şi trebuie să mănâncă şi gura lor ceva.

Când îmi aduc aminte ce revoltaţi erau şi-şi cereau drepturi în plus faţă de muritorii de rând (mă refer la ceilalţi participanţi la trafic), mi se face cam scârbă. Să înveţe să se comporte civilizat în trafic şi apoi să vină cu pretenţii….

Actually NO. I didn’t know

Te quiero, Barcelona!