Cum poţi ajunge pe blogul meu, fără să ştii URL?
Search pe google după:

• a castigat cineva ceva pe megabid – Probabil că da.
• andrea spatar si noul ei gagic – E naşpa dacă înca n-am aflat cine e Andreea Spătar?
• ati castigat megabid – nu cred
• bemveuri de vanzare – De ce ar căuta cineva ”bemveuri”?
• cand a fost invitat costi ionita la emisiunea neata cu razvan si dani – Contează? 2 octombrie.
• care e treaba cu megabid – Vezi aici.
• ce ochelari imi trebuie pentru calatorie spre centrul pamantului 3d – Ochelarii de eclipsă sunt recomandaţi. Merg şi ăia de sudor sau chiar de miner.
• chiar se castiga la megabid – Experienţă.
• costi ionita face sou ca la paris – Să facă.
• cum sa pacalesti siteurile de licitatie exista vreun program – Hoţul vrea să păcălească hoţii.
• cum se numeste vecina emisiunea neata cu razvan si dani – Crudu. Daniela Crudu.
• daca s-ar citi norocul in stele vali vijelie – Un manelist care a scris corect ”s-ar”. Sfârşitul lumii e aproape.
• frizura, foto robot – No comment. Nu înţeleg.
• gandit ca e mai ieftin decat sa se duca in centrul pamantului – Chitros..
• manelisti din piata gorjului – Deci, frăţie. Vă zic io: – Manelişti din toate pieţele, uniţi-vă
• poze scafandru – Mergi la cinema 3D în mall, îţi faci poza şi gata.
• registrul comertului se afla la piata muncii? – Este. Şi mai e unul şi pe Unirii. Cel mai bine e să suni la ONRC şi să întrebi unde trebuie să te prezinţi.
• siteuri cu fantezii in car nu trebuie sa te inregistrezi – O căutare elaborată. Şi foarte specifică. Ştie omul ce vrea.

Sunt oameni care aşa au ajuns.

Munceşti ca să trăieşti sau trăieşti ca să munceşti? THAT is the question.

Motto: Salut, numele meu este … şi sunt workaholic.

Nu zic că lumea ar trebui să o frece la locul de muncă (vezi Dorel & co), dar mie mi-e destul de greu să înţeleg de ce unora le place să-şi consume tinereţea dându-şi viaţa la job.

O fi bine plătit (jobul), dar oare merită? Merită să pleci dimineaţa la 8 de acasă şi să te mai intorci la 12 noaptea? Merită să-ţi epuizezi toată energia şi timpul pentru compania la care lucrezi? E normal ca timpul pe care-l petreci cu jumătatea (dacă e cazul) să fie echivalent cu somnul?

Termenul biropat mi se pare cat se poate de inspirat şi total neexagerat. Cunosc (din păcate, prea bine) astfel de persoane. Descrierea unei zile obişnuite are 2 elemente esenţiale: job şi somn. Din când în când, mai apare un al 3lea element: mâncarea pe fugă. Biropat!

Pentru ce munceşti?

Îmi scapă ceva?
Ce viaţă e asta în care nu poţi nici măcar să răspunzi la telefon (indiferent la ce ora a zilei), pentru că eşti în meeting? Ulcerul ăla ce zice? Cum e să visezi chestii legate de muncă şi să vorbeşti în somn despre ele? Prietenii ce mai fac? De când nu i-ai mai văzut? Când ai văzut ultima dată un film? Când ai citit 2 ştiri dintr-un ziar? Ai făcut 18 ani de şcoală ca să mori la 30? Vrei o familie dar n-ai când şi cu cine? Vrei un copil dar n-ai când să-l faci? Dacă ai putea, ai cumpăra unul gata făcut, de la hypermarket? Când ai văzut ultima dată stele pe cer sau forma unui nor? Când s-a întâmplat ultima dată să-ţi iei 2-3 zile de concediu şi să pleci departe de muncă? Când s-a întâmplat să-ţi iei o zi de concediu fără să o planifici cu 8 luni înainte?

It doesn’t work like that. 16 ore de muncă pe zi (incluzând şi drumul către job şi către casă) nu e viaţă. Dacă n-ai viaţă, se mai cheamă că eşti viu? Adică ok, nu eşti mort. Dar nici nu se poate spune că trăieşti.

Post-ul se referă mai mult la femei, care au luptat atâta vreme pentru egalitatea cu bărbaţii. Iar acum luptă să-i depăşească. Femeile sunt noii bărbaţi? Mai degrabă varianta zombie. Sexul frumos e acum sexul muncitor. Pănă la epuizare. Nu ştiu de ce, dar cunosc mai multe femei/tipe care-şi rup capul cu munca. Încotro? Fetelor, care e treaba: să plecaţi de la muncă fără pic de vlagă, la miezul nopţii, NU E SEXI. Nu e!

Femei de succes?! Hm? Ce înseamnă a fi om de succes? Şi de ce ţi-ai dori asta? Mă uitam aseara la ultimul (sau era penultimul?) episod din Desperate Housewives. Bree tocmai primise primit titlu de Femeia Anului (sau ceva de genul), dar e o legumă; o recunoaşte şi ea. Succesul profesional n-are nicio valoare atâta timp cât restul vieţii e praf. Părerea mea..

Muncesc ca să trăiesc sau trăiesc ca să muncesc?

Eu muncesc ca să trăiesc. Caut o relaţie optimă între efort, bani şi timpul liber rămas. Asta nu înseamnă că o şi am. Nu vreau mii de euro, dacă asta înseamnă să renunţ la viaţa personală. Ba chiar aş prefera mai puţini bani contra mai mult timp liber. Efortul nu mă deranjează; lipsa timpului, da. Munca e bună doar dacă îţi aduce ceva bănuţi şi te lasă să te şi bucuri de ei.

And now the fun part: Bârfă: Am auzit de un workaholic, şefuţ printr-o firmă de IT, care a fost plecat o perioadă din ţară, trimis de firmă, evident. Când s-a întors, prietena i-a zis ceva de genul: ”Nu ştiu tu ce faci, dar eu mă mărit..” Or is it sad?

Articolul poate fi votat aici. Mulţumesc.

În timpul aventurilor mele prin hypermarketuri, am ocazia să remarc multe dintre obiceiurile proaste ale bizonilor locuitorilor patriei care:

Pentru cei de mai sus, un sincer ”M***, bă!”

Şi ne mai mirăm că străinii au o impresie proastă despre români. Păi românii din străinatate nu se duc şi ei la hypermarket??

Mai e ceva ce nu înţeleg. Dacă ai un copil mic (de câteva luni, poate un an), de ce trebuie să-l aduci în hypermarket, cu căruciorul? N-ar fi mai frumos în parc? Nu i-ar fi lui mai bine acasă sau oriunde altundeva, nu în aglomeraţia şi mizeria din hypermarketuri? De ce? De ceeeeeeeee? De ceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee?

LE: Vot, please Nu întreb dacă v-a plăcut, nici mie nu-mi place. Doar că asta e realitatea..

Even later: Shit, apar prost pe google la căutarea ”cum sa fii taran”. Se pare că au mai scris şi alţii.

Am fost la o petrecere. Petrecere de-aia gen nuntă, cu prieteni şi rude de-ale sărbătoritului, cu masă festivă şi feluri de mâncare aduse la interval de două ore. (Urăsc nunţile.) Muzica n-a fost tocmai pe gustul meu, lucru oarecum explicabil pentru că eram muuuuuuuult sub media de vârstă a invitaţilor (da, sunt un tinerel! ). Oricum, muzica e irelevantă pentru că mie oricum nu prea îmi place să dansez. La a 2a melodie din playlist, lumea a sărit la dans ca şi cum o forţă superioară ar fi apăsat un buton magic. Eu nu. Nu-mi place să dansez, şi mai ales NU LA COMANDĂ. Aşa cum mă aşteptam, după un scurt timp au apărut şi personaje care trăgeau de mine şi de alţii care stăteau cuminţi şi la fel de nepăsători pe margine, să ieşim la dans. Urăsc asta la culme. Frate, n-am chef de Fuego, Meniaito, Bosquito şi Jaga Jaga. Şi oricum n-am chef să dansez. Lasă-mă. Zic odată, zic de două ori. Nu sunt înţeles. Mi se repetă că TREBUIE să dansez şi eu. DE CE?? Doamne, DE CE? Stă fericirea altora în prezenţa mea într-o horă sau dans? N-am chef, băi nene! Dacă vreau să dansez, mă ridic eu şi dansez. Chiar nu se poate fără mine? (Nu vă imaginaţi că m-a invitat vreo bunoacă la dans şi eu i-am dat flit! Vorbesc de oamenii care trag de cei de pe margine să se bage în jocul lor.) N-am talent şi nici nu-mi doresc.

Recunosc că la petreceri cu persoane de vârsta mea mă mai bag la manifestări neanderthaliene pe fundal sonor dansuri, dar pe o muzica pe gustul meu, şi, mai ales, după multă băutură. Atunci chiar mă simt bine. Dar, în general, prefer să ascult muzica şi să mă manifest în felul meu, nu în faţa altora. Am ajuns de multe ori la concluzia asta, după diverse concerte, dar n-am reţinut-o. Acum e scrisă, sper să citesc asta în caz că-mi vine vreo idee.

Dacă tot am ajuns la categoria concerte, să vă povestesc de ultima experienţă în domeniu: Paul Van Dyk, concert, Arenele Romane. Acum 2 săptămâni, cred. După ce mi-am convins cu greu prietena să mă însoţească la concertul Paul Van Dyk, ea nefiind o fană înfocată a genului, am cumpărat biletele şi am aşteptat ziua. Concertul era anunţat la ora 10, cu warm-up DJ Pagal, neprecizându-se care la ce oră e. Ora 11 mi s-a părut o idee bună, gandindu-mă că n-am chef de warm-up. Am ajuns la locul faptei; concertul se ţinea într-un cort. Ceea ce mi s-a părut o idee bună la început s-a dovedit a fi una proastă şi, mai ales, neîncăpătoare: Puhoiul de lume n-avea loc în cort şi foarte mulţi populau scaunele Arenelor, având ca privelişte doar exteriorul cortului. Mă rog, un desen ar fi mai edificator, dar trecem mai departe. După două ore în care am fost nevoit să suport criticile legate de gusturile mele muzicale (guess who), îmbulzeala de neimaginat, coatele vecinilor de suferinţă dar şi bubuielile ce ieşeau din pupitrul lui Pagal (oi fi eu fan al muzicii electronice, dar alea erau doar bubuieli no-name), am des să plec. Mi-a ajuns. Şi aveam un feeling că prietena avea să-mi scoată ochii toată viaţa pentru cele 2 ore pierdute în stil de statuie+perpetuous rolling eyes. Data viitoare mă voi gândi mai mult pe cine să iau la concert . Mă rog, ceea ce m-a enervat mai mult a fost faptul că după 3 ore de la începerea concertului, PVD nu îşi făcuse apariţia. Am aflat apoi că s-a făcut auzit pe la ora 2. Poate aş mai fi aşteptat dacă eram singur sau cu altcineva şi dacă nu trebuia să mă trezesc dimineaţa devreme a doua zi.. Dar totuşi, cum, frate, să fii miezul concertului şi să apari la ora 2? În caz că nu s-a reţinut ideea, am fost la concert şi am plecat înainte ca Paul Van Dyk să apară.

Nu m-ar deranja un vot pe blogoree.

Am dat azi, în timp ce bântuiam blogosfera, peste clipul de mai jos. La o emisiune care mi se pare din start tembelă, au apărut doi două doamne: Nikita (hahahaha) şi Naomi ( hahahaha ). Bleah. Mă rog, mai era şi Bahmuţeanca, dar whatever. Şi astea două doamne, după un brainstorming epuizant, au ajuns la concluzia ca trebuie să cânte ( ) în duet. Ce a ieşit, se poate vedea. Bleah.

Material pentru Mondenii, plus confirmarea părerii personale CĂ CApatos ar sta mai bine acasă la orele emisiunii.

De ce se duce toată lumea la film miercurea? Mă refer la Orange Film, bineînţeles. Pentru un amărât de bilet, ne îngrămădim toţi miercuri la film? Am o gramadă de prieteni şi cunoştinţe care merg miercurea la film, obligatoriu. Nu contează ce film e, daca e de căcat sau nu (filmu). Am şi prieteni care nu-s abonaţi Orange şi mă roagă să trimit SMS, să se ducă ei la film la jumatate de preţ.

N-am fost niciodată miercurea la film. Pentru că de obicei miercurea am alte planuri. Miercurea e şi-n mijlocul săptămânii şi nu-mi arde de film. Miercurea e zi de Champions League. Şi bănuiesc că miercurea sunt şi mai mulţi ciumpalaci decât de obicei.

Românului îi plac chestiile gratis. Chiar dacă trebuie să treacă prin probe de foc pentru freebies.

Acum 2 zile eram prin facultate (cs.pub.ro) şi erau nişte unii care împărţeau nişte pachete pungi mici. N-am avut curaj să văd despre ce era vorba, era coadă puhoi de lume, de jur împrejurul tarabei unde se făcea pomana. Am văzut doar că era nevoie să se mai completeze şi-un formular înainte. Aproape că eram atent să văd pe unde iese mingea, ca la rugby, din grămadă. N-ar fi avut pe unde, erau prea multe grămezi într-una singură.

Şi mai sunt oamenii care stau la cozi, iar, să guste salam, parizer sau mai-eu-ştiu-ce branzeturi şi iaurturi prin hypermarketuri. (ah, şi tocmai mi-a venit ideea despre un post viitor. Brb, notez. Că UIT!)

Time is money. Freebies waste time. De unde rezultă că gratuităţile (cel puţin astea de care am pomenit mai sus) costă bani, cum ar zice un fost coleg (iar mi-a venit o idee, iar notez).

Previously, on Serial: PFA

Marţi am fost la ONRC cu gândul de a-mi ridica autorizaţia. Ceea ce am şi facut. Doamna de la ghişeu mi-a zis că trebuie să merg la Administraţia Financiară.

Am fost azi. Îmbulzeală mare. Am ajuns pe la 12, după ce am parcat la 1km distanţă . Lume multă, lume nervoasă, lume mirositoare, etc. Am întrebat la nenea de la copiator care-i treaba şi mi-a zis ca am nevoie de formularele 070 şi 220. Le-am completat cu un pic de ajutor din partea doamnei de la biroul de informaţii (are un titlu complicat biroul ăsta, n-am reţinut) şi m-am aşezat la ghişeu. O tanti acră mi-a rejectat dosarul, am reparat greşelile, am stat din nou la rând, am nimerit o tanti care avea nişte chestii dubioase şi gata. Am fost luat în evidenţă. Mi-a mai zis şi că pe 15.12 trebuie să-mi vina scrisoare acasă, cu impozitul datorat. Am rămas cam tâmp (eu nici nu am activitate, teoretic), dar asta e. S-a făcut ora 1 aşa că n-am mai rămas să-mi iau registrele şi să le vizez. Le las pe data viitoare. Îmi mai trebuie şi ştampilă şi diverse contracte cu CAS, CASS şi mamele lor.

Spor la treabă. N++

Pe mine mă cam doare capul, de la atatea formulare redundante. Pe langă faptul că sunt chestii pe care trebuie să le completezi de 2-3 ori ÎN cadrul aceluiaşi formular, trebuie să-l ai şi în dublu exemplar. Inuman. Şi totuşi, tipic românesc: cozi, hârtii, dosar şină, formulare completate de 2 ori, etc.

Am avut nişte treburi de rezolvat sâmbătă pe la prânz şi, după ce am terminat, mi-am zis să trec pe la Food Festival (sau cum dracu se cheamă) să văd şi eu care e treaba.

Ca un cetăţean civilizat mă duc să parchez maşina în parcarea (d’oh) supraetajată de la Unirii. La etajul 5, mai exact. Primele 3 erau cam pline, 4 e rezervat pentru abonati.

Mai departe, mă duc în Piaţa Unirii, unde se afla Food Festivalu’. La intrare, văd că e plin ochi (efectiv, n-aveai unde să arunci un ac) şi mai e şi 10 RON doar accesul. Urăsc aglomeraţiile. Urăsc cozile. Plec. Mi-a trecut şi pofta de mâncare când am văzut ce îmbulzeală mă aştepta.

Mă întorc la maşină, la etajul 5 al parcării, reamintesc. Când să intru în spirală, la ieşirea de pe etaj, rămân şocat. ÎN SPIRALĂ era o maşină oprită. Şi alta în faţa ei. Şi alta şi alta şi tot aşa până la parter, la ieşire. Coloană pe 5 etaje! A se vedea în pozele de mai jos (îmi cer scuze pentru calitate, atât scoate E50).

Am pierdut vreo 20-25 de minute blocat în coloana care încerca sa iasă din parcare. Genial. Ajuns jos, observ 2 gigei la costum care luau jetonul verde de la şoferi + banii şi se duceau la ghişeu, apoi se întorceau la şoferi cu restul. Asta se întâmpla probabil pentru că şoferilor le-a fost lene să plătească parcarea la ghişeul/automatul de pe etajul de unde veneau ŞI/SAU la respectivul etaj (de ex 5) nu exista ghişeu şi nici automat (am plătit la alt etaj, că doar aveam timp destul până să ajung la parter ).

Morala: futu-vă parcarea. La fel şi cu nesimţirea şoferilor pe care-i doare în cot că zeci de alţi şoferi stau după curul lor leneş.

A 2a întâmplare a avut loc în zona Vitan-Bârzeşti. A trebuit să trec prin zonă şi ce mi-a fost dat să văd n-am crezut că se poate în Bucureşti.

Duminică fiind, e zi de târg auto. Problema e că târgul s-a extins şi-n afara terenului AutoVit-ului. Oho, mult în afară. Sute de metri în toate direcţiile, înclusiv spre Real. Oameni buluc pe străzi, bemveuri de vânzare, mirosuri care de care mai puţicioase, ţigănime multă, papuci, sandale. Şi maşini de poliţie parcate pe POD! Pe pod, băi nene? Mă simţeam ca-ntr-un documentar despre vreo periferei a vreunui oraş indian supraaglomerat şi mizerabil…

PFA, episodul 3: Încă puţin

Previously, on Serial: PFA

Am făcut rost de toate actele (*vezi mai jos) de care mi-a zis doamna amabilă de la ghişeul pentru PF.

* Acte necesare pentru înfiinţare de PFA:
1. Rezervarea numelui firmei (am făcut asta în episodul anterior) + taxa de 12.5 RON pentru rezervare şi verificare

2. Copie BI/CI

3. Dovada calificării pentru domeniul respectiv de activitate:
- asta poate fi o diplomă (facultate, ceva), un atestat, sau copie după cartea de muncă, din care să reiasă că solicitantul are cel puţin 2 ani experienţă în domeniu
- dacă solicitantul doreşte să aibă ca activitate ”Consultant” într-un domeniu oarecare, e nevoie de diplomă. Cel puţin aşa mi s-a zis

4. Dovada sediului social
- actul de proprietate al casei/apartamentului (indiferent dacă aparţine sau nu solicitantului) -> COPIE LEGALIZATĂ
- intabulare (copie) sau, daca nu e intabulat, cazierul fiscal(?)
- contract de comodat, în cazul meu
- acordul vecinilor şi al asociaţiei de locatari

5. 4 formulare care se găsesc şi pe site şi anume:
- Cererea de înregistrare
- Anexa 1 – înregistrare fiscală
- formularele 11-10-141 şi 11-10-167
Pot fi completate şi la faţa locului

6. Nemuritorul dosar cu şină

Sunt cel puţin 2 doamne amabile, spre mirarea mea, care vor ajuta solicitantul să alcătuiască dosarul.

Ah, şi mai sunt caţiva paşi minori, inclusiv o taxă de 150 şi ceva de RON. Plus răbdare. Se mai stă şi la coadă.

Marţi ar trebui să fie gata (azi e vineri), deci mai bine decât speram.